Terapie care utilizează activitatea în vederea readaptării fizice și mintale.
Scopul ergoterapiei este de a le reda bolnavilor independența fie dându-le posibilitatea să se adapteze la deficitul lor, fie participând la ameliorarea stării lor. Indicațiile ei sunt foarte largi: boli mintale, infirmități motorii (paralizii, sechele posttraumatice, afecțiuni reumatologice, miopatii, arsuri, boli cardiace etc.). Exista, de asemenea, o ergoterapie preventiva care vizează evitarea spitalizării, îndeosebi pentru persoanele în vârsta.
Ergoterapia reeducativă-readaptativă utilizează acțiunea ca mediator pentru a ajunge la un obiectiv dat (căutarea unei mai bune coordonări, reînvățarea acțiunilor zilnice.). Pe aceasta baza, orice activitate (activități de captare a atenției, de exprimare, scris, jocuri; reînvățarea gesturilor vieții zilnice; activități de tip profesional de toate tipurile etc.) este folositoare, în măsura în care poate ajuta pacientul să se adapteze la posibilitățile sale. Aceasta mediere permite să se observe și să se analizeze problemele pe care le pune boala în cauză, apoi să se propună o soluție.
Ergoterapia preventivă vizează sfătuirea pacientului în ce privește activitățile cotidiene și amenajarea locuinței pentru a-i permite să-și asume deficitul sau boala, rămânând integrat în mediul său de viață.
Acest website utilizează cookie-uri pentru funcționarea sa, pentru îmbunătățirea accesibilității și pentru analizarea traficului prin Google Analytics. Puteți accepta toate cookie-urile sau vă puteți personaliza preferințele.
Gestionează preferințele pentru cookie-uri mai jos:
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea corectă a website-ului și nu pot fi dezactivate. Ele permit funcționalități de bază precum gestionarea sesiunii, securitatea website-ului și memorarea preferințelor privind consimțământul pentru cookie-uri. Aceste cookie-uri nu stochează informații cu caracter personal și sunt utilizate exclusiv pentru funcționarea corespunzătoare a site-ului. Cookie-uri utilizate: ep_session_id wpEmojiSettingsSupports Cookie Preferences
Aceste module cookie sunt necesare pentru a adăuga comentarii pe acest site.
UserWay este un widget de accesibilitate alimentat de inteligență artificială care scanează un site web pentru probleme de accesibilitate WCAG și ADA și oferă vizitatorilor instrumente pe pagină pentru a ajusta contrastul, dimensiunea fontului, navigarea și alte setări de afișare.
Serviciu URL: userway.org (opens in a new window)
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează website-ul, prin colectarea și raportarea informațiilor în mod anonim. Datele colectate sunt utilizate exclusiv pentru analiza performanței site-ului și îmbunătățirea experienței utilizatorilor. Website-ul utilizează Google Site Kit, care integrează servicii Google precum Google Analytics și Google Search Console pentru monitorizarea traficului și evaluarea performanței paginilor. Aceste cookie-uri sunt instalate numai cu acordul dumneavoastră. Cookie-uri utilizate: _ga ga* _gid
Poti gasi mai multe informatii cu privire la Politica Cookies si
.